duminică, 26 septembrie 2010

Plouă, plouă, plouă.


“ Plouă, plouă, plouă, Vreme de beţie - Şi s-asculţi pustiul, Ce melancolie! Plouă , plouă,plouă ” ne scria Bacovia în 1916. Deşi timpul a trecut, omul are aceeaşi concepţie. Atunci când plouă îşi face o scurtă auto-caracterizare şi nu îi place ceea ce vede. Nimănui nu îi place.
Ciudat cum doar de la o simplă ploaie omul poate să aibă nişte stări de tot căcatul. Pentru mine, ploaia este ca un fel de joacă, cu 2 pioni. Atunci când plouă trebuie să existe romantism, în nici un caz singurătate. Imaginează-ţi ploaia de seară când stai alături de persoana iubită şi nu îţi vine decât să te uiţi la ea. Să o mângâi, să o alinţi, să o săruţi. Să faci orice să zâmbească.
Apoi trezeşte-te şi vezi că eşti singur. Şi simţi nevoia unei atingeri şi nu are cine să ţi-o ofere.
Simţi nevoia să plângi şi totuşi nu ai de ce. Tu ai căutat singurătatea. Îţi vine să dai un telefon, dar nu ştii pe cine să suni. Vrei să te arunci în braţele primei persoane care îţi oferă siguranţă dar nu poţi. Ai mai făcut asta şi nu a ieşit bine. Ce rămâne de făcut copile?

5 comentarii: